Conducerea Casei Iris, destinată adăpostirii persoanelor care nu au o locuință, a achiziționat mai mulți saci de dormit pentru ca, în cazul în care numărul beneficiarilor va crește, să nu existe probleme. În prezent, la Casa Iris sunt cazați 26 de gorjeni, capacitatea totală a centrului fiind de 32 de locuri. „Suntem pregătiți, pentru că suntem siguri că în perioada următoare numărul beneficiarilor va crește. Așa se întâmplă de obicei în sezonul rece. Mai avem locuri și la femei, și la bărbați. Am achiziționat și saci de dormit, în cazul în care vin prea mulți beneficiari. Oamenii fără adăpost vin și ne cer sprijinul, alții sunt aduși de Poliția Locală, sunt cazuri sociale, oameni care nu au unde să locuiască. Ei pot sta aici între o lună și trei luni. Acum avem trei copii, alături de mamele lor, avem și femei, și bărbați care nu mai au unde să se ducă”, a declarat Magda Bălan, reprezentanta Primăriei Târgu-Jiu.