Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O generaţie dezorientată îşi decide viitorul pe 9 decembrie

Publicat in Romania Libera, joi 22 noiembrie 2012 ·

Generaţia formată în timpul tranziţiei este prima care s-a născut politic revoltându-se împotriva unor politici care, cu toate neajunsurile lor condamnabile, pot fi caracterizate drept reformiste.

Momentul trecerii a 25 de ani de la revolta muncitorilor de la Braşov a trecut aproape neobservat, deşi realitatea socială a Ro­mâ­niei de azi ar fi trebuit să dea mai multă forţă acestei aniversări. Lip­sa de interes pentru unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noas­tre recente are multe sem­nificaţii, vreau să arăt aici măsura în care o astfel de cvasiuitare este grăitoare pentru direcţia în care mer­ge societatea ro­mânească. Iar din această societate mă voi referi mai ales la par­tea cea mai tânără, cea născută chiar în jurul anului 1987, generaţia formată în tim­pul de tranziţie, care ar fi trebuit să devină un motor al schimbării, dar care pare acum prinsă în capcana unei istorii pe care nu o înţelege.

Un sfert de secol de la o revoltă a mun­ci­torilor ar fi fost un bun prilej de acţiune din partea sindicatelor, dar acestea s-au do­vedit încă o dată nereprezentative şi de­pendente de alte interese decât cele ale „salariaţilor". Autorităţile de la Bucureşti au ignorat şi ele evenimentul, în contrast cu ceea ce s-a întâmplat acum cinci ani, dar şi cu interesul pentru istorie arătat acum câteva săptămâni, cu ocazia ani­ver­sării Regelui Mihai, care a împlinit vârsta impresionantă, dar mai puţin rotundă, de 91 de ani. Contrastul ne arată cât de sem­nificativă este uitarea pentru identitatea ce­lor care ne conduc. Revolta din 1987 es­te cea care, chiar mai bine decât mo­men­tul 1989, înecat în comploturi, poate să fie prezentată generaţiilor tinere drept sim­bolul revoltei şi represiunii caracteristice re­gimului comunist. Faptul că asta nu se întâmplă ne face să presupunem că ac­tu­a­la clasă politică se simte mai aproape de fosta nomenclatur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 44 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 48 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 48 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 40 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 56 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Horoscop pentru vineri, 24 mai 2024. Se anunță o zi bună pentru socializare

Ziua Constanta acum 14 minute
Berbec Te poti ocupa cu succes de studii, de lecturarea cartilor deosebite sau pentru a planifica un program de studiu, printr-o forma oficiala de scolarizare, alaturi de un grup de lucru, cu indrumatori, profesori de buna calitate. Interesul pentru

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°