La ediţia a III-a a Trofeului "Micul gânditor", turneu de şah rezervat copiilor şi juniorilor, organizat de "Orizont 64" şi finanţat de către DJST, au participat peste 30 de şahişti.
Concursul de şah blitz s-a desfăşurat în sistem eliminatoriu, iar la finalul său s-au alcătuit clasamentele pe categorii de vârstă.
La 5-7 ani, locul întâi i-a revenit Mariei Rolea, care a terminat competiţia neînvinsă, la 7-9 ani s-a impus Matei Tudose, pe locul al doilea s-a clasat Florin Ganea, iar pe al treilea Rareş Mircea.
Câştigători la celelalte categorii de vârstă au fost Iulia Bogdan la 9-13 ani şi Ioana Ichim la 14-16 ani. Alţi 12 şahişti au primit menţiuni din partea clubului organizator.
Câştigătorii au fost recompensaţi de către DJST cu premii în obiecte, diplome, cupe, festivitatea de premiere fiind oficiată de Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului "Orizont 64".