Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat joi seara rezilierea contractului pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii Nădlac-Arad, semnat cu asocierea SC Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia e Construcao SA - SC Donrep Construct SRL.
"Menţionăm că în data de 08.11.2012, CNADNR-SA a transmis înştiinţarea de reziliere a contractului în conformitate cu prevederile sub-clauzei 15.2 din condiţiile speciale ale Contractului. Decizia de transmitere a înştiinţării de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor - în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor - dar şi referitor la alte deficienţe constatate", au precizat reprezentanţii CNADNR.
Opţiunea beneficiarului de a rezilia contractul nu prejudiciază niciun alt drept al CNADNR SA prevăzut în contract, se mai arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Mircea Pop, directorul general al CNADNR, a precizat recent pentru Mediafax că motivul principal al rezilierii contractului este reprezentat de întârzierile în execuţie, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, faţă de 70%, cât ar fi fost indicat.
Pop a adăugat că există şi alte motive pentru rezilierea contractului. "Este un complex de împrejurări, mai amplu", a precizat şeful CNADNR.
Anterior, premierul Ponta afirmase că proiectul de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac, finanţat şi de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiţii considerate de Comisia Europeană ca fiind greşite, astfel este posibilă rezilierea contractului şi organizarea unei noi licitaţii.
Mediafax a anunţat încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plăţile solicitate de către CNADNR pentru un contract de constr