Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că nu se va număra printre cei care să "sară în capul" preşedintelui Traian Băsescu dacă România nu obţine ce şi-a propus în ceea ce priveşte fondurile europene pentru 2014 – 2020, afirmând că ţara noastră nu poate să bată cu pumnul în masă.
Antonescu a susţinut, la Realitatea TV, că vrea să aibă "garanţia" că Traian Băsescu "s-a bătut pentru interesele României" în mod inteligent, şi nu pentru cele ale PPE.
"Aşa cum am văzut lucrurile, cifra aceasta (44 – 45 de miliarde de euro pentru coeziune, n.r.) mi se pare deja prea optimistă. Nu sunt unul dintre cei care vor sări în capul lui Traian Băsescu dacă, aşa cum văd lucrurile, nu vom obţine atât de mult cât ne dorim, cu condiţia să am garanţia că Traian Băsescu acolo s-a bătut pentru interesele României în mod hotărât şi în mod inteligent şi nu pentru interesele PPE", a afirmat liderul PNL.
Antonescu a fost întrebat cât va reuşi să absoarbă România din fondurile europene dacă va obţine 44-45 de miliarde de euro pe programul de coeziune pentru perioada 2014 – 2020.
"Eu ştiu că nu-i puţin jumătate din Polonia, dar cred că ăsta ar trebui să fie un minimum, pentru că altfel dacă nu reuşim să absorbim banii, degeaba ne batem pentru ei", a replicat preşedintele PNL.
El a ţinut să sublinieze faptul că mandatul acordat "simbolic" de către Parlament preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte negocierile din Consiliul European nu este acela de a "bate cu pumnul în masă".
"Mandatul nu este acela aşa cum se mistifică în aceste zile de către propagandiştii lipsiţi de talent ca doamna Boagiu sau ca domnul Traian Ungureanu, de a bate cu pumnul în masă. Nu e nimeni nici ridicol, nici absurd, România în niciun caz nu poate să bată cu pumnul în masă şi bine ar fi să nu bată nimeni, acolo, la masa aceea", a mai explicat Antonescu. @N_