Actorul Şerban Ionescu a murit, miercuri seara, la vârsta de 62 de ani, după ce ultimul an şi l-a petrecut prin spitalele din ţară şi din străinătate, scrie adevarul.ro.
Şerban Ionescu a fost dus marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce starea lui s-a agravat.
Diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, cea mai devastatoare boală neurovegetativă ce presupune degenerarea neuronilor motori ai măduvei spinării, Şerban Ionescu a stat mai mult prin spitale în ultimele luni.
“Este intubat, în comă indusă, deoarece nu mai poate respira singur. Starea lui este foarte gravă, din păcate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, pentru Click!.
„A suferit enorm, dar era extrem de vesel şi de optimist atunci când puteam vorbi. Asta m-a făcut să cred că va putea scăpa. A fost un mare actor, dar s-a chinuit foarte mult şi suferea de mult timp. Nu pot decât să transmit condoleanţe familiei, mamei, copilului. Atâta timp cât am să trăiesc el va rămâne întotdeauna în amintirea mea”, a declarat Rodica Popescu Bitănescu pentru RTV.
„Şerban Ionescu a fost internat marţi în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa.
Actorul Şerban Ionescu a murit, miercuri seara, la vârsta de 62 de ani, după ce ultimul an şi l-a petrecut prin spitalele din ţară şi din străinătate, scrie adevarul.ro.
Şerban Ionescu a fost dus marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce starea lui s-a agravat.
Diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, cea mai devastatoare boală neurovegetativă ce presupune degenerarea neuronilor motori ai măduvei spinării, Şerban Ionescu a stat mai mult prin spitale în ultimele luni.
“Este intubat, în comă indu