“Puterea e singura realitate”, rosteşte plin de emfază unul din mulţii regi ai Angliei. Personajul ştie ce spune, tronul pe care domneşte  e ridicat pe crime şi intrigi. Pe cadavre.De nu mă credeţi, întrebaţi-i  pe cei otrăviţi şi scurtaţi de cap  în turnul de tristă amintire  din inima Londrei.  Fratricidul şi paricidul  au o tragică tradiţie acolo, succesiunea monarhilor are miros de sânge. Şi asta fiindcă toţi au gândit că “puterea e singura realitate”. Dar  nici azi nu e altfel, însă s-au rărit asasinatele politice. Căci e mai simplu să corupi şi să manipulezi electoratul decât să-ţi ucizi adversarul.  Cianura şi satârul  s-au demodat,  nu mai fac doi bani pe lângă forţa devastatoare a presei. Sau  pe lângă ghilotina “imparţială” a justiţiei. În spatele cărora veghează mereu serviciile secrete. Presa, justiţia şi serviciile secrete plăsmuiesc realitatea de care are nevoie puterea de pretutindeni, iar noi o suportăm. Păi Ceauşescu, la noi, şi Strauss Kahn, la ei, n-au căzut tocmai în astfel de realităţi ? Iar exemplele curg cu duiumul, nu e chip să se oprească.

Mă uit la un documentar despre sălbăticiunile Scandinaviei. E vremea rutului. Doi boi moscaţi au pus ochii pe aceeaşi turmă. Fiecare o vrea în ... stăpânire, un an măcar. Masculii aleg să se  lupte aprig. Se împung cu  coarnele de se cutremură codrii înţepeniţi  de ger.  Încleştarea durează, niciunul nu cedează din prima. La sfârşit,  unul câştigă, iar celălalt îşi ia tălpăşiţa. Nu la fel  se petrec lucrurile şi în campania electorală ? Cu o excepţie totuşi, turma votează aici, nu e doar spectator la turnir. Fără sprijinul ei izbânda  e inaccesibilă. Îşi alege de bunăvoie masculul alfa, dar învinsul nu este alungat. Rămâne în grup şi-şi încearcă norocul peste patru  ani. Dacă  nu-i cad coarnele, desigur, sau nu i le retează careva.. Deşi e posibilă şi reevaluarea, reconvertirea ideologică. Trădar