Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul de reabilitare a Mănăstirii Golia, un model de implementare în Regiunea Nord-Est

Publicat in Ora de Iasi, joi 22 noiembrie 2012 ·

IAȘI. O delegaţie a Consiliului Judeţean Iaşi a participat la o întâlnire cu principalii reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai mediului privat din domeniul turismului cultural religios din regiunea Nord-Est, în cadrul proiectului Recultivatur, implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est.

În cadrul evenimentului cu titlul „Turismul cultural-religios, nevoi şi perspective de dezvoltare”, care a avut loc la Gura Humorului, au fost analizate şi dezbătute nevoile pentru dezvoltarea acestui tip de turism.

Georgiana Niculescu, manager al Proiectului „Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a Ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia – Iaşi”, a susţinut o prezentare privind „Parteneriatul public-privat pentru promovarea turismului cultural religios, bariere şi probleme în proiecte de reabilitare şi turism”.

„Suntem onoraţi să observăm că acest proiect, care beneficiază de recunoaştere naţională şi internaţională, prin premiul Europa Nostra – categoria „Conservare”, se bucură de aprecierea Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, drept exemplu de bună practică. În cadrul întâlnirii a fost apreciată şi înfiinţarea în cadrul proiectului a Asociaţiei „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi, care pune în valoare atât Mănăstirea Golia, cât şi alte obiective turistice de pe raza Judeţului Iaşi”, a declarat Georgiana Niculescu.

La finalul întâlnirii a avut loc o masă rotundă despre nevoile de dezvoltare la nivelul Regiunii Nord-Est, produse turistice, participarea la târguri şi sprijin pentru dezvoltarea turismului religios.

Proiectul Recultivatur îşi propune să utilizeze patrimoniul cultural religios, valorile locale, resursele umane, infrastructura şi serviciile oferite pentru a crea noi locuri de munca şi a genera venituri suplimentare în regiunile partenere pe baza nevoilor locale, experiente pozitive ale partenerilor ş

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 59 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°