Șerban Ionescu a murit, miercuri seara, la vârsta de 62 de ani, la Spitalul Floreasca. Actorul suferea de scleroză amiotrofică. Într-un interviu recent, actorul a vorbit cu detașare despre moarte.
Şerban Ionescu a fost dus, marţi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce starea lui s-a agravat. Actorul a fost internat la secţia de Terapie Intensivă din cauza insuficienţei respiratorii cauzate de boala neurologică de care suferea.
„Şerban Ionescu a fost internat, marţi, în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa. Click pentru a vedea FOTOGALERIA
Actorul a fost diagnosticat, vara trecută, la o clinică din Germania cu scleroză laterală amiotrofică. Această boală constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii. Înainte de a pleca în Germania pentru analize extinse, Şerban Ionescu i-a acordat un interviu moderatorului Pro TV Cătălin Măruţă în care a glumit pe seama stării sale de sănătate:
„La noi teatrul e în reparaţii şi le-am spus să-l termine mai repede, ca să aibă unde să mă expună. Aş vrea ca la înmormântarea mea să ţină discurs un singur om, Radu Beligan. Ăsta sunt eu, este umorul negru. Le-am zis, să mă trimiteţi la Augsburg să mor ca Bălcescu, în străinătate", glumea actorul Şerban Ionescu într-un interviu.