Da, este nedrept ce i s-a intamplat senatorului Mircea Diaconu. Omul a intrebat la Comisia juridica daca poate fi director de teatru si parlamentar in acelasi timp, iar colegii l-au linistit. Se poate merge pe lipsa intentiei.
Ulterior, insa, Justitia i-a trimis inapoi la scoala pe avocatii din Legislativ si a decis, fara cale de atac in aceasta tara democratica in sensul nabadaioas al termenului, ca Diaconu isi pierde calitatea de ales al poporului.
Timpurile cand magistratii aplicau legea, care, in ciuda simpatiei de care se bucura actorul, trebuie sa fie aceeasi pentru toti, au o mare importanta. Era 19 iunie, Guvernul Ponta avea deja cateva saptamani de la instalare si ingenunchiase PDL. Nimic nu parea sa ameninte marsul triumfal catre alegerile parlamentare, se pregatea blitzkrieg-ul caruia urma sa-i cada victima Traian Basescu.
Daca vreti, era aceeasi atmosfera de incredere in forte proprii ca acum, cand Uniunea Social Liberala sta teribil de bine in sondaje in ciuda unei situatii economice vecina cu nebunia, inghetarii decontarii pe proiectele europene, scumpirii fara precedent a alimentelor si infrangerii usturatoare in chestiunea demiterii sefului statului.
Altfel spus, USL-ului nu-i mai ajungeai cu prajina la nas si de la impresia ca totul este posibil pana la convingerea asta nu mai era decat un pas. Pe care activistii aliantei l-au facut, concomitent cu sporirea sentimentului invincibilitatii. De ce sa aplici o hotarare judecatoreasca? (Apropos, asta inseamna abuz in serviciu. Vreun dosar, ceva?)
Asa s-a ajuns acum, de pilda, la o declaratie a lui Eugen Nicolaescu pe care o consider ilustrarea perfecta a ceea ce s-a petrecut in mintea greucenilor USL. Pentru liberal, Senatul este singura institutie capabila sa interpreteze legea, prin urmare Curtea Constitutionala nu avea dreptul sa o faca.
