Seară cu ghinion pentru mai mulţi şoferi arădeni. Aceştia s-au trezit cu maşinile avariate, deşi le lăsaseră într-o parcare din zona Piaţa Arenei pentru a face cumpărături. Au aflat cu stupoare că au fost lovite în momentul în care au observat poliţiştii în zonă.
De vină pentru cele întâmplate pare să fie un tânăr şofer în vârstă de 26 de ani. Acesta a pierdut controlul autoturismului său şi apoi a luat la rând maşinile parcate. Când şi-a dat seama ce s-a întâmplat, băiatul s-a pierdut cu firea şi şi-a continuat goana nebună, cu maşina avariată.
Unul dintre proprietarii autoturismelor a asistat la întreaga scenă şi a sunat imediat la 112. Le-a dat ca şi indicii poliţiştilor culoarea şi marca autoturismului care a provocat totul iar acesta a fost prins la scurt timp de un echipaj al poliţiei rutiere.
„La mai puţin de 15 minute de la sesizarea evenimentului, poliţiştii au oprit în zona Subcetate şoferul implicat în tamponare. În momentul în care poliţiştii l-au rugat pe şofer să sufle în etilotest, acesta a spus că nu poate iar în aceste condiţii, a fost condus conform procedurii la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Poliţiştii au început cercetările la faţa locului şi spun că şapte maşini au fost avariate. Nu exclud însă varianta ca şi alţi şoferi, cu autoturisme în zonă să se prezinte la poliţie pentru a depune plângeri.
Seară cu ghinion pentru mai mulţi şoferi arădeni. Aceştia s-au trezit cu maşinile avariate, deşi le lăsaseră într-o parcare din zona Piaţa Arenei pentru a face cumpărături. Au aflat cu stupoare că au fost lovite în momentul în care au observat poliţiştii în zonă.
De vină pentru cele întâmplate pare să fie un tânăr şofer în vârstă de 26 de ani. Acesta a pierdut controlul autoturismului său şi