Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eternul pacient » Issa Ba s-a accidentat din nou

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 22 noiembrie 2012 · ·

Issa Ba a suferit o nouă accidentare la piciorul drept, acelaşi din cauza căruia a stat două luni pe tuşă în acest sezon

Dinamo şi-a cumpărat în această vară doi jucători care au mai multe apariţii la clinicile medicale decît pe teren, în tricoul alb-roşu. Edgar Alvarez şi Issa Ba sînt pacienţii eterni ai "cîinilor", primul fiind indisponibil de la partida cu Steaua, cînd a rezistat pe teren numai 14 minute!

Issa funcţionează pe principiul "Un meci da, unul ba!". Utilizat 31 de minute la Constanţa, cu Viitorul, senegalezul de 31 de ani a marcat golul ce le-a adus un punct roş-albilor. Dorinel Munteanu a fost mulţumit de randamentul mijlocaşului şi avea de gînd să-l titularizeze mîine, contra Oţelului, de la 20:30, liveTEXT pe GSP.ro şi în direct la DigiSport 1. Ba s-a accidentat ieri la antrenament, la piciorul drept, acelaşi care l-a ţinut departe de gazon două luni în acest sezon. El a avut probleme la menisc şi la ligamente în urmă cu două luni, însă a ignorat sfatul doctorilor de a suferi o intervenţie chirurgicală, preferînd să fie tratat de vraci în ţara sa natală.

Dacă i-a fost afectat iar meniscul sau ligamentele, Issa ar putea deveni indisponibil pentru tot sezonul, iar din iarnă s-ar putea renunţa la el. Şi un al treilea dinamovist acuză probleme medicale. E vorba de Strătilă, care, deşi începuse antrenamentele normale, s-a plîns de dureri musculare şi are şanse minime să fie apt pentru partida cu Oţelul.

5.000 de euro este salariul lunar al lui Ba, sumă pe care o încasează doar dacă joacă mai mult de jumătate din meciurile echipei

Bonetti, suspendat şi amendat

Ieri, Comisia de Disciplină a LPF a decis ca Dario Bonetti să fie suspendat 4 etape, pe care le va ispăşi dacă va reveni în Liga 1, şi să fie sancţionat financiar cu 7.000 de lei, în urma jignirilor pe care i le-a adus lui Dumit

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 38 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°