Un număr de 30 de primari PDL din judeţul Mehedinţi vor susţine candidaţii USL la alegerile parlamentare, a anunţat, joi, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Adrian Duicu, în timp ce liderul filialei PDL, Mihai Stănişoară, susţine că edilii "sunt şantajaţi extrem de agresiv", informează Mediafax.
Duicu a declarat că majoritatea primarilor PDL din judeţ vor susţine candidaţii USL la parlamentare, cu excepţia celor din localităţile Iloviţa, Dârvari, Pristol, Tâmna şi municipiul Drobeta Turnu Severin.
"Aproape toţi primarii PDL care au candidat din partea Mişcării pentru Noul Mehedinţi, rămân în continuare membrii PDL, nu pleacă din PDL, doar vor susţine în 9 decembrie şi pe parcursul campaniei electorale candidaţii USL", a spus, într-o conferinţă de presă, Adrian Duicu.
Primarii prezenţi la conferinţă au declarat că îşi urmăresc propriile interese, pentru comunităţile pe care le conduc.
"La fel cum am primit ajutorul până acum voi primi şi de acum înainte. Am făcut lucruri frumoase şi pe timpul PDL-ului şi pe timpul PSD-ului", a spus primarul comunei Şişeşti, Marian Răducanu.
La rândul său, edilul comunei Malovăţ, Gheorghe Băzăvan, a spus că aşteaptă ca USL să îi răsplătească susţinerea.
"Eu sunt pentru comunitatea mea îi ajut pe candidaţi. Vreau să dau cu o mână şi vreau să primesc cu două", a spus Băzăvan.
În replică, şeful PDL Mehedinţi, Mihai Stănişoară, care candidează în Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, a declarat că primarii dezertori au fost şantajaţi pentru a-şi declara susţinerea pentru USL.
"Nu ne-a mirat deloc ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r.-joi) la sediul USL. Noi de luni bune tot spunem că primarii PDL din Mehedinţi sunt supuşi la presiuni inimaginabile şi că sunt şantajaţi extrem de agresiv. Astăzi pot să vă spun că cei prezeţi la USL au fost aco