Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea incredibilă a lui Ibisevic: a fost student cu bursă în SUA şi coleg cu Reghe!

Publicat in Pro Sport, joi 22 noiembrie 2012 ·

Ibisevic, atacantul care va juca azi contra Stelei are o poveste interesantă care s-a dezvoltat încă din timpul războiului din spaţiul fost iugoslav

Bosniacul a fost student cu bursă în SUA

Preocupaţi în ultimul timp cu golurile-spectacol, fundaşii Stelei vor înfrunta în meciul de astăzi un atacant cu o poveste care ar putea deveni la un moment dat subiectul unui film de succes, Vedad Ibisevic (foto), unul dintre cei mai bine cotaţi atacanţi din Europa.

Născut în Bosnia, Ibisevic a dat piept cu viaţa cruntă încă din copilărie, nu din cauza situaţiei financiare, ci a războiul în care ţara sa se pregătea să intre. La vârsta de 16 ani, Vedad a părăsit ţara natală împreună cu familia pentru a se muta în Elveţia. Ţara cantoanelor avea să îi ofere puştiului bosniac prima legitimare, la clubul FC Basel. Însă experienţa elveţiană a durat mai puţin de un an de zile, pentru că familia Ibisevic nu a primit permisul de rezidenţă. Părinţii lui au luat decizia de a traversa Atlanticul, pentru a se muta în St. Louis. Ibisevic a devenit apoi un student cu rezultate extraordinare. În 2003, a obţinut o bursă de merit şi tot atunci s-a legitimat la echipa de soccer a facultăţii, St. Louis Strikers, reuşind performanţa de a marca 18 goluri în 22 de meciuri. Până să ajungă din nou în Europa, Ibisevic a mai trecut pe la Chicago Fire. A fost luat apoi de PSG, a fost împrumutat la Dijon, dar succesul a venit în Germania.

Printre colegii lui Ibisevic de la Alemannia Aachen s-a numărat şi actualul antrenor stelist, Laurenţiu Reghecampf. Cei doi au jucat împreună doar un sezon, atât cât au reuşit nemţii să rămână în Bundesliga. Reghecampf şi Ibisevic au avut o relaţie sportivă foarte bună, chiar dacă posturile pe care cei doi evoluau era cu totul diferite. În sezonul 2006-2007, Reghe a reuşit două pase de gol pentru atacantul p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 15 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 47 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 26 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 40 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 47 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°