Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost alertat la serviciul unic 112 despre un accident care s-a produs în urmă cu câteva minute în Bartolomeu, pe Calea Făgărașului.
Este vorba despre coliziunea dintre un microbuz de transport marfă și un autoturism VW Golf.
Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, a precizat pentru cititorii newsbv.ro că în accident au fost implicate cinci vicitme, dintre care una a refuzat deplasarea la SPtilul Județean. „Am intervenit cu trei echipaje SMURD și unul de la Ambulanță, dar și cu o mașină de pompieri, care a intervenit cu apa si spuma pentru stingerea unui început de incendiu la autoturism.Victimele sunt conștiente și au vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani“, a declarat Sfreja.