* este vorba despre lucrări de reabilitare a Blocului Operator şi de proiectare şi execuţie a unui Centru de oncologie şi radioterapie *
Spitalul Judeţean de Urgenţă a lansat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) procedura de achiziţie publică pentru două contracte importante ca valoare şi impact asupra activităţii unităţii: "Reabilitarea Blocului Operator" şi "Proiectare şi execuţie centru de oncologie şi radioterapie". Cumulat, cele două contracte au o valoare de 3,13 milioane de euro.
Cel mai mare contract ca valoare este cel de reabilitare a Blocului Operator, estimat la 8,63 milioane de lei (echivalentul a circa 1,9 milioane euro), în timp ce pentru Centrul de oncologie suma alocată este de aproape 5,6 milioane de lei (fără TVA) echivalentul a 1,23 milioane euro.
În ambele cazuri atribuirea se va face prin procedura cererii de oferte cu unic criteriu de atribuire "preţul cel mai scăzut". Pentru primul contract ofertanţilor li se cere constituirea unei garanţii de participare de 164.049 lei, iar pentru al doilea de 106.390 lei, cu precizarea că în măsura în care Consiliul îi respinge vreunuia dintre participanţi o contestaţie ca nefondată, autoritatea contractantă va reţine contestatorului cel puţin 7.980 lei din această garanţie.
Termenul limită de depunere a ofertelor pentru primul contract expiră miercuri, 5 decembrie, ora 15.00, iar pentru Centrul de oncologie termenul este luni, 10 decembrie, ora 15.00. După cum se menţionează în anunţul de participare lansat în SEAP de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, cele două contracte nu se încadrează în vreun proiect european, finanţarea fiind asigurată din fonduri bugetare.
* este vorba despre lucrări de reabilitare a Blocului Operator şi de proiectare şi execuţie a unui Centru de oncologie şi radioterapie *
Spitalul Judeţean de Urg