„Indata ce un popor tinut in jug isi recapata libertatea si este recunoscut ca de sine statator, iute asa numitul Concert European ii gaseste un principe, pe care-l cocota pe un tron nou, abia lustruit ... Asa imediat ce Belgia se separa de Olanda si este recunoscuta ca stat deosebit i se octroiaza, ca dar de independenta, un principe german... ." Polemica lui Gheorghe Panu de la sfarsitul secolului al 19-lea evidentiaza faptul ca pentru suveranitatea si autodeterminarea unei natiuni s-a platit mereu un pret scump. Echivalentul in zilele noastre este nu doar libertatea recapatata dupa caderea comunismului, dar si un suveran impus de Berlin sau Bruxelles dupa o suspendare esuata, partas in definitia binelui national dupa asteptarile strainatatii, care din adanca supusenie condamna asocierea problemelor economice ale tarii cu sacrosancta Uniune Europeana.

Bugetul UE pentru anii 2014-2020 si alocarile pentru Romania sunt subiectele centrale din aceste zile. In ciuda unui grad de absorbtie extrem de limitat din fondurile disponibile, de aproape 10% asteptarile Bucurestiului la suma alocata in urmatorul buget sunt mai mari decat la marirea proprii capacitati de absorbtie. Diferitele strategii de negociere si jonglerii ale cifrelor insa ascund in mare parte o stare cronica a gradului si modului de integrare a Romaniei in structurile europene, mai veche de un secol. Patru decenii de comunism au sters din memoria colectiva incercarile si consecintele integrarii Romaniei in diferitele modele de colaborare europeana de dinainte de 1947. Realitatea unei Romanii dezindustrializate pe urma integrarii in UE nu este un termen neglijabil care sa fie exclus din ecuatie, aceasta fiind o problema recurenta a tarii dezbatuta pe larg chiar si de Eminescu pe urma semnarii unor acorduri comerciale cu Austro-Ungaria si alte state in 1876 care au transformat tara intr-o piata de de