Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jan Akkerman live la Hard Rock Cafe

Publicat in Jurnalul, joi 22 noiembrie 2012 ·

Cavalleria Events şi-a asumat 'riscul' să organizeze Guitar Masters, o serie de concerte pentru cunoscători cu nume mari, care au lăsat 'urme' serioase în istoria muzicii rock. Chiar dacă nu se numără printre cei care 'se dau' la radio & televizor, aceşti muzicieni de legendă au fanii lor, nu atât de mulţi, dar suficient de numeroşi. Primul din această serie este cel al marelui chitarist  născut şI crescut în Amsterdam, Jan Akkerman. La începutul anilor 70, Akkerman împreună cu pianistul & flautistul Thijs van Leer au dat lovitura cu 'Hocus Pocus', una dintre cele mai cunoscute lucrări din istoria rockului progresiv. Mai mult, cu albumul Focus II (ce conţine piesa amintită) grupul olandez a reuşit să urce în toate clasamentele internaţionale, fapt neobişnuit pentru o formaţiile care nu erau din Marea Britanie sau Statele Unite. Cavalleria Events: “Fiecare seară Guitar Masters va avea în prim-plan un instrumentist de prestigiu şi, pe lângă faptul că va fi un show în sine, va fi o relevelaţie privind nenumăratele veleitati ale chitarei. De la jazz la blues, de la rock la fusion, fiecare concert va oferi o nouă perspectivă asupra versatilităţii infinite a acestui instrument". Jan Akkerman cântă de la 5 ani iar când a împlinit 13 a înregistrat primul disc single(!)   În 1973, Akkerman a fost desemnat de către Melody Maker 'Cel mai bun chitarist din lume' iar ziarul britanic (pe atunci un reper al presei muzicale din întreaga lume) s-a asociat cu Framus şI a produs una dintre primele chitare 'cu semnătură' din lume, cea a lui Akkerman! În 1976 Jan părăseşte Focus şI începe o carieră solo de succes, cântând alături de mari muzicieni din diferite 'zone muzicale', de la  fostul Animals- Alan Price, Herman Brood, Peter Banks, Phil Collins, Jack Bruce şI Charlie Byrd, la Paco De Lucia, B.B. King sau Ice-T. La Bucureşti, Jan va fi acompaniat de Coen Molenaar- keyboards, Wilbran

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 5 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 8 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 9 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 3 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 5 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°