Iniţial a vrut să se facă pilot, inspirat poate de propriul tată, care, la rândul său, îmblânzea avioane de vânătoare. Peste ani avea să-şi amintească cu plăcere de momentul în care a ales să „golănească în teatru”. Mai bine aşa, căci azi n-ar fi auzit nimeni, poate, de pilotul Şerban Ionescu.
„Nu m-am gândit niciodată că o să mă fac actor, că teatrul o să fie profesia mea de bază. Iniţial am vrut să mă fac pilot şi, până la urmă, am avut nişte prieteni în Braşov, unul a ajuns regizor, alţii actori, şi am zis să dau şi eu", spunea în noiembrie 2010 Şerban Ionescu, într-un interviu acordat revistei Yorick. Totul a început din joacă, însă curând avea să înţeleagă că teatrul acesta, care pe noi ne distrează, ne scapă de stres sau griji, pe el îl educă, îl perfecţionează.
1980 Şerban Ionescu, într-un rol memorabil: “Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”
Cu acest gând a ajuns să joace orice rol, să intre în pielea personajelor sale, fiecare cu bucuriile, laşităţile, neîmplinirile şi eroismul lui. Pentru Şerban Ionescu teatrul nu e o minciună. Pe scenă el trece repede de la o stare la alta, prin suferinţe şi măcinări colosale. De aceea, spune el, actorul e un istrument delicat, care nu poate trăi fără familie.
2009 A jucat şi în serialul de televiziune „Fetele marinarului”
„Pentru actor, familia e foarte importantă. Poate mai importantă decât pentru alţii. Pentru că acolo îţi găseşti liniştea, echilibrul, cu toate nuanţele unei căsnicii", afirma Ionescu într-un interviu acordat revistei OK în 2011, în care vorbeşte pe larg despre fiul lui, Carol.
2011 Şerban, în ultimul său rol pe marile ecrane, în filmul „Umilinţă”
„E frumos şi deştept ca mama lui. I-am spus: dacă vrei să faci teatru, poţi să faci în timpul liber. Pliază-te pe o profesiune cu ba
