Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Beltiugul s-a săturat de PDL

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 22 noiembrie 2012 ·

Candidatul USL în Colegiul 1 pentru Senat, senatorul Valer Marian, şi candidatul USL în Colegiul 3 Codru pentru Camera Deputaţilor, Octavian Petric, au fost ieri în comuna Beltiug pentru a sta de vorbă cu oamenii şi pentru a le afla problemele cu care se confruntă, respectiv pentru a găsi eventuale soluţii. Candidaţii USL au fost însoţiţi de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, membrii Organizaţiei de Tineret a PSD, alături de primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok – Gurzău, în calitate de gazdă. Echipa USL a fost primită cu simpatie în toate localităţile aparţinătoare, primind asigurări că Beltiugul va vota în proporţie covârşitoare candidaţii USL.

Primarul Beltiugului, garantul seriozităţii USL

Candidaţii USL şi-au început vizita în Beltiug, fiind însoţiţi de către primarul Ioan Bartok – Gurzău, considerat de către majoritatea locanicilor un foarte bun administrator, care trei mandate la rând a reuşit să îmbunătăţească semnificativ viaţa locuitorilor din comună. “Este cel mai bun primar, a făcut cel mai mult bine pentru comuna noastră. Suntem mândri de el”, a declarat Dicig Agoston, domiciliat în Beltiug. De altfel, toţi oamenii cu care au stat de vorbă candidaţii USL au avut aceeaşi părere despre primarul lor. Bucurându-se de aprecierea localnicilor, primarul Ioan Bartok – Gurzău a garantat pentru cei doi candidaţi ai USL, precizând că împreună vor contribui la dezvoltarea comunei şi la creşterea nivelului de trai. “Avem nevoie de majoritate în Parlament, pentru a putea fi ajutaţi de la Bucureşti de către Valer Marian, ca şi senator, şi de către Octavian Petric, ca şi deputat. Dacă spuneţi că am făcut aşa de multe pentru dumneavoastră, asta se datorează şi preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Mircea Govor, ambii de la USL, cât mai ales senatorului Valer Marian. Împreună vom reuşi să face

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 37 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 43 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 47 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 58 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°