Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu a promis că va face, de Black Friday, o reducere cu 20% a orelor de somn!

Publicat in Academia Catavencu, joi 22 noiembrie 2012 ·

Mania Black Friday a cuprins România ca multe alte mode importate din Occident, de la piţiponceala de Valentine’s Day la spaima gripei aviare. Mâine vom avea reduceri, practic, la orice: la electrocasnice la mâna a doua, la combine scăpate pe jos de vreun Dorel şi reparate pe colţul mesei cu letconul chinezesc Huai Bei, la frigidere care nu s-au vândut tot anul, la roşii import Turcia cal. I şi la portocale import Grecia, f.f.f. dulci.

Nu m-ar mira chiar ca românii care nu şi-au plătit rata la bancă sau întreţinerea pe ultimele zece luni să fie întâmpinaţi de casier, respectiv administrator, cu un surâs larg şi anunţaţi că doar mâine pot plăti cu 20% mai puţin. Asta în vreme ce poliţiştii de la Rutieră îi vor opri, probabil, pe bizonii vitezomani, anunţându-i că le fac o reducere de 50% la amendă, cu condiţia să reducă şi ei viteza aia măcar la 100 km/oră pe trecerea de pietoni. Politicienii aflaţi în campanie ar putea avea bunul-simţ să mai taie cu până la 90% din minciunile îndrugate, asta dacă vor să primească un „plus 1” absolut necesar guvernării.

Surse apropiate liderului liberal Crin Antonescu au precizat că, în cinstea măreţei zile şi spre a-şi dovedi ataşamentul la valorile occidentale, acesta ar fi anunţat, într-un cerc restrâns de amici, că de Black Friday va dormi cu 20% mai puţin decât într-o zi obişnuită. „Crin a declarat că n-o să mai stea în pat până la ora 2 după-amiaza, ci se va trezi mult mai devreme, adică pe la 12-12:30, ceea ce, trebuie să recunoaştem, pentru el este o performanţă deosebită! Timpul liber astfel obţinut va fi alocat hobby-ului lui, jocul de poker. Crin a promis că toate câştigurile pe care le va obţine la poker de Black Friday le va dona pensionarilor. Bine, dacă pierde, o să ia banii înapoi de la pensionari, dar numai după 9 decembrie şi numai dacă se întoarce criza, aşa cum se zvoneşte”, ne-a precizat un liberal

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 23 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 38 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°