Mi-a povestit cineva că, într-un proiect cu fonduri europene care se desfăşura în creierii munţilor (unde telefonia mobilă nu prea ajunge), solicitantul trecuse în buget cîteva staţii de emisie-recepţie, cu ajutorul cărora cei care urmau să lucreze ar fi putut comunica între ei şi/sau cu „baza“ aflată mai la vale. Mai-marii care se ocupau de avizarea proiectului au lăsat – cu vigilenţa din dotare – doar o staţie de emisie-recepţie. Una bucată. Grija pentru banii contribuabilului european împinge, atunci cînd nu e însoţită de cuvenita doză de gîndire, la vorbitul de unul singur.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an Mai sînt şi alte poveşti despre asemenea absurdităţi riguroase – au scris şi ziarele, e plin şi Internetul, The Economist a făcut acum cîţiva ani un mic dosar pe această temă, inventariind sute de milioane de euro tocate aiurea. „Grija faţă de banul public“ a devenit un stereotip de limbaj pe care, cînd ţi-e lumea mai dragă, îl auzi rostit cu o oarecare evlavie, cu o încruntătură din sprînceană ori cu un zîmbet naiv. E firesc. Democraţiile au nevoie de cetăţeni responsabili, aşa încît e bine, în principiu, ca orice om să fie conştient de necesitatea ca banii publici să fie gospodăriţi cu folos şi cu măsură. Ceea ce nu împiedică abuzurile ori aiureala. Nici la noi, nici în UE. Ziarul italian La Stampa a publicat pe 14 noiembrie o ştire despre un raport recent al Curţii de Conturi din Germania. Pe scurt: Curtea de Conturi germană a găsit cheltuieli fără rost în valoare de un miliard şi jumătate de euro. Reiau aici exemplele culese de La Stampa, expresive în absurditatea lor. Armata germană a cheltuit 20 de milioane de euro pentru a-şi construi o fabrică unde se produc creme solare, unt de cacao şi spray-uri nazale pentru soldaţii germani aflaţi în Irak şi Afganistan (de