Premierul Marii Britanii, David Cameron, a sosit devreme la Bruxelles, pentru a găsi aliaţi la propunerea sa de îngheţare în termeni reali a bugetului european în perioada 2014–2020, ce va fi discutat la summit-ul UE.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
Poziția britanică este minoritară, deși se bucură de o anume susținere din partea Germaniei, iar liderul britanic este strâns între realitatea europeană și cerințele interne, care se bat cap în cap.
David Cameron merge la Bruxelles înveşmântat în mantia predecesoarei sale la Downing Street nr. 10 şi la conducerea Partidului Conservator, Margaret Thatcher, care se lupta cu strășnicie pentru fiecare liră sterlină contribuită la bugetul Uniunii.
Se pare că președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a acceptat poziția britanică, reducând cu 80 de miliarde de euro propunerea inițială de 1.050 de miliarde de euro pe șapte ani.
"Opoziția Marii Britanii la majorarea în termeni reali a bugetului Uniunii Europene este justificată de situația economică dificilă atât din Regatul Unit, cât și din Europa, în general, care s-a manifestat în ultimii ani prin deficite bugetare persistente. În cazul Marii Britanii, aceste deficite au oscilat între 9–11% din Produsul Intern Brut, ceea ce la un PIB de 1.500 de miliarde de lire anual este o cifră enormă", spune analistul economic londonez, Mihnea Vasilache.
"În aceste condiții, este clar că nici din punct de vedere politic și nici economic, Marea Britanie nu are de ce să accepte cheltuirea de sume sporite pe Uniunea Europeană și pe bugetul ei. Această opoziție este împărtășită și de Germania, care are cea mai mare economie din Uniunea Europeană și este și cel mai mare contribuitor la bugetul Uniunii", mai precizează el.
Realitatea așa cum e ea percepută la Londra s-ar putea însă dovedi cu totul alta la Bruxelles. Franța, Pol