Vă scriu, iată, deschis, deşi nu există nicio şansă ca aceste rânduri să ajungă către Domnia Voastră. Vă scriu fiindcă îmi este tot mai greu să vă apăr, domnule Ibrahimovici.
Nu mai suport fina maliţie a procurorilor. Sunt zile în care aş fi vrut să fi trăit, ca dumneavoastră, numai la periferie, printre imigranţi: aş vrea câteodată să le răspund aşa cum aţi face-o şi Domnia Voastră.
Cunoaşteţi, cred, toate probele care se aduc în contra dumneavoastră: sunteţi bun, dar sunteţi golan, vorbiţi urât, scuipaţi, domnule Ibrahimovici, scuipaţi!, iar „când vă apucă" (sper că există o asemenea expresie şi în limba suedeză) vă transformaţi într-o fiară care distruge totul. Cu alte cuvinte, vi se reproşează că, în virtutea talentului dumneavoastră, v-aţi scutit de caracter.
Sunteţi periculos pentru vestiar, aţi fi destabilizat însăşi marea echipă a Barcelonei, de unde aţi fost alungat aşa cum aţi fost. S-a speculat că aţi fi manifestat atitudine duşmănoasă faţă de clasa esteţilor din Catalunia. Eu nu cred asta, domnule Ibrahimovici. Eu cred în foarfeca dumneavoastră, în cele patru goluri cu Anglia, în cele patru pase din meciul cu Dinamo Zagreb, căci nu vreau să merg mai departe în trecutul Domniei Voastre. Fotbalul este un sport de echipă, dar geniul este o chestiune personală şi nu vă ascund că aveţi un caz care mă uluieşte, mă tulbură, mă alarmează.
Domnule Ibrahimovici, nu sunteţi normal, sunteţi excepţional într-un grad care nu există în gramatici, poate cel mai mare fotbalist al acestei epoci, aveţi un har pe care trebuie să vi-l mărginiţi singur, căci altfel frumuseţea execuţiilor dumneavoastră ar deveni cu adevărat insuportabilă.
Domnule Ibrahimovici, sunteţi un uriaş nebun, un magnific deraiat, unul dintre inadecvaţii care ne fac viaţa suportabilă aici, printre conformi. Aş vrea să aflaţi cât vă respect demenţa creati