După ce Victor Ponta a anunţat intenţia USL de a modifica textul Constituţiei în aşa fel încît deciziile Curţii Constituţionale să poată fi răsturnate în Parlament, o întreagă serie de critici au descris ideea în termeni apocaliptici: barbarie, monstruozitate, dictatură, totalitarism etc. Nici mie nu mi se pare o idee bună, dar ar fi totuşi cîteva lucruri de spus care să readucă puţin calm în această mare de înfierbîntare patriotică:
- În primul rînd, modificarea Constituţiei a ajuns un mare amuzament mediatic, după ce diverşi politicieni se joacă cu ea o dată pe săptămînă, preşedintele în funcţiune excelînd în acest sport (printre multe alte exemple, gluma adeseori repetată cu “eu plec mai devreme dacă modificăm Constituţia şi facem unicameral”). Merită reamintit că modificarea Constituţiei este o procedură extrem de greoaie, la care astfel de propuneri revoluţionare au şanse minime spre zero.
- Politizarea poziţiilor este evidentă. După episodul referendumului din vară, CCR este văzută de una din tabere drept bastion al democraţiei (mă rog), statului de drept etc. Adepţii atît de pasionali ai actualei CCR ar trebui să facă un exerciţiu de imaginaţie: dacă CCR ar fi dat un verdict nefavorabil lor, ar mai avea acum aceeaşi poziţie? Ideea ar fi, tocmai, să nu încercăm să modelăm fundamentele instituţionale ale statului chiar atît de direct după interesle noastre partizane.
- Sîntem în plină epocă de mitizare furioasă a “justiţiei” şi “independenţei”. Ceea ce trebuie spus foarte clar este că justiţia este un mecanism din interiorul societăţii, supus în mod natural influenţelor de tot felul din partea societăţii şi a politicii acesteia. A visa la o justiţie total independentă, imaculată şi perfectă în virtutea unui principiu de întemeiere din afara unei societăţi văzută ca degradată, coruptă etc. înseamnă de fapt a abandona speranţa reformării societ
