Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală în cazul a 13 membri ai unor secţii de votare din localitatea Lumina, judeţul Constanţa, pentru fraude la referendumul organizat pe 29 iulie în vederea demiterii preşedintelui Traian Băsescu.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Lenuţa Lăcrămioara, Georgiana Andronic, Marioara Miuţu, Răzvan Covaiuc, Daniela Ghibăldan, Andrei Grădişteanu şi Violeta Stănimir, membri ai secţiei de votare nr. 488 din localitatea Lumina, şi Elena Iordan, Gheorghe Grădişteanu, Felicia Negoiţă, Constantin Tache, Vasilică Vărvăroiu şi Gabriela Adelina Tache, membri ai secţiei de votare nr. 489 din localitatea Lumina, sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de introducere în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale prevăzută de art. 55 din Legea 3/2000.
Acuzaţiile
Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, cu ocazia desfăşurării referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, cei acuzaţi au introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător unui număr de persoane care nu s-au prezentat la urne şi a căror semnătură a fost executată în fals, denaturând, în acest mod, realitatea datelor înscrise în documentele întocmite la nivelul biroului electoral.