Dacă aș fi un masochist de nădejde, mi-aș dori ca Uniunea Europeană să încheie puțin socotelile cu România, să-și adune membrii ăia mai civilizați și să decidă excluderea Bucureștiului din această comunitate de state. Clar, aș vrea să ni se întâmple asta mai mult din curiozitate, în timp ce alții o vor din „patriotism”. De murit nu vom muri, dar tare mi-aș dori să văd „patriotul” fără liberă circulație, fără fondurile directe din agricultură, fără investițiile străine care-au mai ajuns în România, fără exporturile de acum, dar cu taxe fiscale în comerțul cu toți vecinii, fără banul trimis de muncitorii români din Spațiul Schengen și cu ei întorși acasă, mărind galopant statisticile din șomaj. Dacă s-ar putea așa ceva, tare m-aș bucura să văd o Românie întoarsă cu ani buni în urmă, să văd reacția politicienilor „patrioți” în fața inflației, la lipsa creditorilor și apoi la colapsul sistemului de pensii. După care, repede m-aș întoarce la situația de acum, proastă cum e ea, cu o Europă severă ca profesorul de matematică, cu guvernanți incapabili să atragă câte fonduri ne alocă Uniunea, cu guveranți dispuși la șantaj pentru niște bani pe care oricum nu vor fi în stare să-i acceseze, la Justiția asta care nici pe departe nu merge bine, dar care, strânsă cu ușa de la Bruxelles, începe să-ți dea sentimentul că nu consumă mulți bani de la buget doar ca să acopere măgăriile mafiei politice. Dar, cum spuneam, „patriotismul” merge bine cu populismul și cu propaganda electorală, iar creierele cele mai vulnerabile în fața unor astfel de manipulări dau cu ușurință majorități parlamentare. Două categorii de oameni politici ar profita de mesaje anti-DNA, anti-ANI și, la urma urmelor, de mesaje antieuropene. Lichelele care știu cât de ușor se adună voturi uzând de astfel de teme, politicieni care știu cât rău ar face României un astfel de pas înapoi, dar pe care nu-i interesează efe