Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că moartea lui Şerban Ionescu este o mare pierdere pentru cinematografia românească.
"Şerban Ionescu a fost un actor de excepţie, care putea interpreta cu uşurinţă orice rol, indiferent dacă era vorba despre unul în dramă sau în comedie", a declarat Sergiu Nicolaescu, adăugând: "L-aş putea compara din acest punct de vedere cu un alt mare dispărut al nostru, Amza Pellea. Dumnezeu să-l ierte!!".
Şerban Ionescu a jucat în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, printre care se numără "Capcana mercenarilor" (1980), "Mircea" (1989), "Oglinda - Începutul adevărului (1993), "15" (2005).
Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Şerban Ionescu, în vârstă de 62 de ani, fusese internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat.
Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detaşat mereu în altă localitate, Şerban Ionescu şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde acesta său lucra. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi după patru încercări a intrat la teatru.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pelea şi, la terminarea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri în spectacole precum "Locţiitorul", de Horia Lovinescu, "Pluta Meduzei", de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, "În căutarea sensului pierdut", de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.
Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a jucat apoi la Teatrul Mic şi Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după c