Gamerii din lumea întreagă au un exemplu foarte bun de urmat. Un tânăr azer în vârstă de 21 de ani, Vugar Huseynzade, a aplicat pentru un post de antrenor la echipa de primă ligă FC Baku, iar şefii clubului i-au studiat CV-ul. Experienţa căpătată în simulatorul PC Football Manager, precum şi studiul la o agenţie sportivă din SUA i-au asigurat lui Vugar postul de principal la echipa a doua. Vugar Huseynzade, aflat la studii în Suedia, şi-a umplut timpul liber în ultimii 10 ani jucându-se Football Manager, cel mai apreciat simulator de fotbal al momentului.
El a trimis la începutului anului o scrisoare de intenţie la toate cluburile din prima ligă azeră, iar cei de la Baku l-au chemat la interviu! Faptul că Huseynzade are şi o experienţă considerabilă acumulată în cadrul unei agenţii sportive din Statele Unite i-a convins pe loc pe şefii lui Baku, care i-au dat acestuia pe mână echipa a doua a clubului, după ce Kamran Ismayilov a fost demis, din cauza rezultatelor modeste. Mai tânărul său rival era în contact cu vicepreşedintele clubului încă din luna februarie, astfel că a fost chemat imediat la negocieri şi a semnat contractul cu ochii închişi, încântat de propunerea primită.
Gamerii din lumea întreagă au un exemplu foarte bun de urmat. Un tânăr azer în vârstă de 21 de ani, Vugar Huseynzade, a aplicat pentru un post de antrenor la echipa de primă ligă FC Baku, iar şefii clubului i-au studiat CV-ul. Experienţa căpătată în simulatorul PC Football Manager, precum şi studiul la o agenţie sportivă din SUA i-au asigurat lui Vugar postul de principal la echipa a doua. Vugar Huseynzade, aflat la studii în Suedia, şi-a umplut timpul liber în ultimii 10 ani jucându-se Football Manager, cel mai apreciat simulator de fotbal al momentului.
El a trimis la începutului anului o scrisoare de intenţie la toate cluburile din prima ligă azeră, iar