UPDATE: Contactat de România liberă, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a declarat că se va interesa în legătură cu această eroare de pe site-ul EbS şi a dat asigurări că greşeala va fi remediată în cel mai scurt timp posibil.
_ _ _
Redacţia canalului EbS (European broadcasting Service - serviciul audiovizual al Comisiei Europene), a făcut, joi, o greşeală de proporţii: Traian Băsescu apare drept premierul României în dreptul unui video în care este prezentat momentul sosirii la Bruxelles a preşedintelui român.
Chiar dacă pe pagina în care este prezentat filmul - http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?sitelang=en&ref=89998 - greşeala a fost corectată, pe prima pagină, unde apar toate materialele video de la Consiliul European, Traian Băsescu a rămas în continuare "premierul României", aşa cum se poate vedea în poza care ilustrează acest articol: "Arrival of Traian BASESCU, Romanian Prime Minister".
Traian Băsescu a avut joi dimineaţă la sediul Consiliului European o întrevedere de lucru cu preşedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu privire la negocierile privind bugetul UE în perioada 2014-2020.
UPDATE: Contactat de România liberă, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a declarat că se va interesa în legătură cu această eroare de pe site-ul EbS şi a dat asigurări că greşeala va fi remediată în cel mai scurt timp posibil.
_ _ _
Redacţia canalului EbS (European broadcasting Service - serviciul audiovizual al Comisiei Europene), a făcut, joi, o greşeală de proporţii: Traian Băsescu apare drept premierul României în dreptul unui video în care este prezentat momentul sosirii la Bruxelles a preşedintelui român.
Chiar dacă pe pagina în care este prezentat filmul - http://ec.europa.