Arhivele Naţionale Suceava şi Asociaţia Prietenii Arhivelor Bucovina vor conferi vineri, în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice circumscrise simpozioanelor „Artă şi civilizaţie medievală” şi „Bucovina - File de istorie”, care se desfăşoară la Muzeul Bucovinei, o placheta aniversară, la împlinirea vârstei de 80 de ani, profesorului Gavril Irimescu.
Aşa cum scrie prof. Ioan Scripcariuc într-un text pe care ni l-a trimis la redacţie, intitulat „O viaţă închinată arhivelor”, prof. Gavril Irimescu, care din anul 1957 până în anul 1995 a slujit arhivele sucevene, „a rămas implicat - şi după pensionare - în viaţa arhivelor şi a cetăţii”.