Patru persoane, între care şi o femeie gravidă, au ajuns la spital, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un microbuz care venea din sens opus, pe Calea Făgăraşului, din Braşov, autoturismul luând foc după impact, conform MEDIAFAX.
Accidentul s-a petrecut, în jurul orei 11.00, pe Calea Făgăraşului, când şoferul unui autoturism Golf, înmatriculat provizoriu în Mureş, a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un microbuz înmatriculat în Cluj. Microbuzul a ricoşat şi a ajuns pe trotuar, oprindu-se într-o casă, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu. În urma accidentului, şoferul microbuzului, dar şi şoferul vinovat şi două femei din maşina acestuia, între care şi o femeie însărcinată în şase luni, au fost răniţi şi transportaţi la spital cu trei echipaje SMURD şi o ambulanţă. Imediat după impact, motorul autoturismului a luat foc, pompierii intervenind şi cu un echipaj cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului. "Cele patru victime au suferit diverse traumatisme, contuzii cerebrale şi abdominale. Un bărbat a suferit o fractură la piciorul drept, iar femeia gravidă un politraumatism cranian. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov pentru îngrijiri", a spus Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentruSituaţii de Urgenţă Braşov.
Patru persoane, între care şi o femeie gravidă, au ajuns la spital, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un microbuz care venea din sens opus, pe Calea Făgăraşului, din Braşov, autoturismul luând foc după impact, conform MEDIAFAX.
Accidentul s-a petrecut, în jurul orei 11.00, pe Calea Făgăraşului, când şoferul unui autoturism Golf, înmatriculat provizoriu în Mureş, a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal c