Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM a respins propunerile ministrului Justiţiei pentru şefia Parchetului General şi DNA

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 22 noiembrie 2012 ·

Secţia pentru procurori a CSM a avizat negativ, joi, numirea lui Ioan Irimie şi a lui Tiberiu Niţu la conducerea DNA, respectiv în funcţia de procuror general, ambii înregistrând cinci voturi “împotrivă” şi unul favorabil, acesta aparţinând ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, informează Mediafax. Avizul CSM este consultativ, decizia finală aparţinând şefului statului. În 13 noiembrie, ministrul Mona Pivniceru a spus, într-o emisiune televizată, că nu ştie ce va face în cazul respingerii propunerilor sale pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA, dar că “probabil” îi va desemna pe următorii doi în ordinea nominalizărilor pe care le-a făcut: Elena Hach şi Claudiu Dumitrescu.

Prim adjunct al Procurorului General al PICCJ, Daniel Morar, l-a desfiinţat pe cel care ar urma să-i ia locul în fruntea DNA. Morar i-a reproşat lui Irimie lipsa de activitate. “Câte rechizitorii aţi făcut în ultimul an?”, l-a întrebat Morar pe Irimie. Răspunsul nu a fost deloc în avantajul său. “Niciunul. Am realizat activităţile şi dosarele care mi-au fost repartizate. Într-adevăr nu am avut posibilitatea ca în cursul anului 2012 să finalizez cu rechizitoriu”, informează HotNews.

Nici şedinţa cu Tiberiu Niţu nu a fost lipsită de incidente. Acesta s-a certat cu mai mulţi membri ai CSM.Daniel Morar, fostul şef al DNA, delegat pe funcţia de prim-adjunct al procurorului general, aceeaşi poziţie pe care a ocupat-o Tiberiu Niţu, în perioada 2007-2011, l-a întrebat pe acesta ce îl califică pentru funcţia de procuror general al României, iar el i-a răspuns că buna-credinţă. Totodată, Morar l-a întrebat pe Niţu, candidat pntru funcţia de procuror general al României, ce dosare a instrumentat, iar acesta a refuzat spunând că nu vrea să facă diferenţe între procurori, respectiv între cei care fac urmăriri penale şi cei de judiciar. “De ce faceţi difer

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum o ora
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°