Elisa Gabriela Mazilu este o fetiţă de doar patru ani, din Craiova, care a fost diagnosticată cu leucemie. Viaţa fetiței depinde de cum va reacţiona trupul ei firav la chimioterapie. La piept poartă de câteva luni un buzunărel cu cateterul şi furtunaşele prin care îi sunt administrate medicamentele.
Doi ochi mari şi negri privesc peste masca aşezată pe gură şi nas. Fetiţa stă agăţată de gâtul mamei și priveşte cu curiozitate. Pe cap poartă o bentiţă de culoarea liliacului. Din păcate, şi-a pierdut părul negru şi buclat pe care mama îl prindea în codiţe.
Are musafiri şi vrea să-i primească ea pentru că mama i-a spus că pot să-i intermedieze „tratativele“ cu Moş Crăciun. O întreb cum o cheamă şi un glas cristalin răspunde: Elisa Gabriela Mazilu, iar liniştea se risipeşte încet, încet. Fetiţa nu stă o clipă locului, se răsfaţă când în braţele mamei, când în cele ale tatălui. Se aşază pe canapea şi se gândeşte cum să-i transmită Moşului dorinţele ei. „Păi, Moşul aş vrea să-mi aducă un costum de Spiderman, o pelerină de supereroină şi... o prăjitură cu bomboane“, spune Elisa, gânditoare. Apoi începe să ţopăie prin casă și îşi alege câteva dintre jucăriile preferate, dar în cele din urmă strânge în braţe o omidă viu colorată. Mama o îndeamnă să numere. Nu se lasă uşor înduplecată, dar în cele din urmă cere sprijinul omiduţei, ale cărei picioruşe sunt numai bune de numărat până la zece. „Până la zece ştiu să număr. M-a învăţat mami“, explică Elisa după ce termină de numărat. Şi iar începe să ţopăie prin cameră, apoi pe hol. Nu stă o clipă locului. Este plină de energie, dar din pieptul mic răsuflarea se aude greoaie. „Oboseşte repede“, spune Ana Maria Mazilu, mama. „Ea tot timpul a fost o fire veselă, vioaie. Era peste tot. Avea dorinţa să fie ea prima. Are personalitate puternică“, adaugă mama. Chipul femeii este trist. Amintirile îi umplu ochii de lacrimi.
