"În ultima perioadă se cam sare peste prânz, atât în staţiunile montane, cât şi vara, la mare. Omul vine la hotel, are micul dejun inclus în preţ, iar la prânz nu mai merge la restaurant, ci îşi ia nişte chipsuri. Seara vine la restaurant şi comandă o bere şi un gratar", afirmă preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism - România (ANBCT).
El spune că spre deosebire de anii 2007-2008, când aproape toţi turiştii erau la prânz în restaurante, acum mai mult de jumătate au renunţat la acest obiecei, iar unii dintre ei vin la hotel cu mâncare de acasă.
În acelaşi timp, dacă în urmă cu câţiva ani turiştii le comandau copiilor mâncare separat, acum au mai rămas puţin care fac acest lucru. "Cei mai mulţi, acum, împart mâncarea cu copiii", a adăugat Bercea.
El dă ca exemplu hotelul şi restaurantul pe care le deţine la munte, unde până în 2008 mare parte a încasărilor proveneau de la restaurant, pentru că în afara clienţilor hotelului mai veneau la masă numeroşi alţi turişti. Acum, însă, cele mai multe încasări le aduce hotelul, iar o parte dintre turiştii cazaţi au renunţat să mai vină la masă, la restaurant.
Totodată, turiştii caută mâncarea mai ieftină şi renunţă de multe ori la desert. Dacă în urmă cu câţiva ani un turist plătea pentru o masă în staţiuni în medie peste 50-55 de lei, acum nota de plată a scăzut la 30-35 de lei.
Şi turiştii cu gusturi mai rafinate au mai renunţat la pretenţii.
"Turiştii care au fost des în străinătate şi aveau bani erau încântaţi, în urmă cu câţiva ani, dacă găseau în restaurante ficat de gâscă, piept de raţă, fructe de mare sau peşte de calitate. Acum caută în general bucătărie românească, pentru că este mai ieftină, iar cele mai mare pondere în mâncăruri o au puiul, porcul şi mămăliguţa cu brânză şi smântână", a arătat Bercea.
El a mai spus că deşi preţurile în r