Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autografe pentru oradeni

Publicat in Bihor Online, joi 22 noiembrie 2012 ·

Scris de Veronica Bursaşiu - Este vorba despre autografele scrise în Cartea de Onoare a Restaurantului Oradea (1983-2012), de către 400 de personalităţi şi oameni obişnuiţi.

„…Dar ce să mai spun despre acele epiloguri cu maestrul Radu Beligan şi toţi învăţăceii domniei sale, care urmau spectacolelor şi erau adevărate simpozioane de cultură şi omenie, prin dimensiunea lor ideatică. Când localul se închidea, obligatoriu la ora 22:00, şi oaspeţii încă nu se demachiaseră, Maricica aranja masa în acea cameră de taină cu ferestre zidite şi uşi zăbrelite, unde ne prindeau adesea zorii, întorcând lumea când pe o faţă, când pe cealaltă. Acest mare actor, în numele căruia s-au adunat durerea, strălucirea, luciditatea şi speranţa mai multor generaţii, avea un colţ de memorie pentru fiecare dintre cei pe care îi cunoscuse aici”.

Aşa descrie fostul director al Teatrului De Stat Oradea, Mircea Bradu, unul din momentele consumate în Restaurantul Oradea alături de una dintre marile personalităţi care au trecut pragul localului. De la cei mai tineri actori de pe scena orădeană până la monştrii sacri ai scenei româneşti: Radu Beligan, Tavi Cotescu, Gigi Dinică, Irina Petrescu, Dorina Lazăr, toţi au cunoscut-o şi îndrăgit-o pe doamna Maricica imediat după ce au trecut pragul Restaurantului Oradea.

Cartea care îl are ca autor pe Constantin Butişcă a apărut la Editura Brevis Oradea şi va fi lansată miercuri, 28 noiembrie în sala mare a Primăriei Oradea, începând cu orele 17:00. „Toţi cei care şi-au scris impresiile în Cartea de Onoare a Restaurantului Oradea „remarcă dragostea dezinteresată şi căldura cu care au fost trataţi de către d-na Maricica. I-au răspuns acesteia cu rânduri care, de-a lungul a 22 de ani au format un adevărat «tezaur» cultural… După 22 de ani, generoasă cum a fost şi a rămas, doamna Maricica pune acum această Carte de onoare la dispoziţia tuturor cel

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 35 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 40 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum o ora
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°