Un volum de versuri la Brumar, „o călătorie de poveste“ şi „o carte care te eliberează de tot ce-ți prisosește înăuntru“. Pe care o vei considera debut?

Şi în cronologia scrierii, şi în cea a apariţiei editoriale, Vîntureasa de plastic este debutul. Trei săptămîni în Himalaya, avînd un subiect şi un aspect grafic spectaculoase, a stîrnit interes şi a avut parte de o mediatizare foarte bună, care a ţinut în umbră poemul vreme de cîteva luni. De altfel, am ştiut de la bun început că aşa va fi şi, poate în subconştient, am şi sperat că voi ascunde Vîntureasa după Himalaya. De ce 2012? Se știa de ceva vreme de manuscrisul Vînturesei. De cînd, mai exact, stă în așteptare? Am scris acest poem în 2006, dar nu-mi amintesc exact cînd şi cum l-am scris. Credeam că ţin un fel de jurnal personal şi, la un moment dat, m-am trezit cu ceva ce semăna cu un lung poem secvenţial fără să am nici dorinţa, nici încrederea, nici curajul de a-l publica. Cînd însă m-am întors din Himalaya şi am început să scriu povestea acelei călătorii, am realizat că, de fapt, prima mea carte adevărată era şi trebuia să fie Vîntureasa. Aşa că am recitit-o, am revăzut-o în punctele unde era prea patetică, am eliminat ce era de eliminat şi, pentru că trecuse suficient timp încît să mă distanţez emoţional de episodul biografic despre care vorbesc acolo, am simţit că sînt pregătit să o şi public. După ce am predat-o Editurii Brumar (Robert Şerban fiind cel care, de ani de zile, mă tot încuraja să o public), m-am reîntors la scrierea poveştii himalayene. Reacțiile pot confirma un impact aproape devastator. Iată, de exemplu, de pe blogul Mihaelei Ursa: „Este cel mai cutremurător volum de poezie pe care l-am citit în ultimii ani în orice limbă. Am bocit ca o coafeză la o telenovelă… Și nu mă așteptam deloc“. Sînt puține cărți, practic, care pot genera, ca în cazul acestui volum, o astfel de reacție. M