Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, mâna dreaptă a lui Radu Mazăre la șefia PSD Constanța, află astăzi dacă va fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de corupţie. Edilul, anchetat în 30 de dosare, a ajuns în arest după ce a încercat să dea șpagă două terenuri polițistului care îl cerceta. El este în arestat în baza unui mandat de 29 de zile emis de Tribunalul Bucureşti, pe care l-a contestat la Cureta de Apel Bucureşti.
1 /.
Potrivit probelor din dosar, edilul i-ar fi scris poliţistului denunțător că îi ofera un teren dacă îl scapă de un dosar penal, apoi i-a cerut să distrugă scrisoarea după ce o citește. Întânirea dintre cei doi ar fi avut loc în biroul ofițerului. Atunci primarul i-ar fi cerut poliţistului să intervină într-un dosar care îl viza. La schimb, i-a propus două loturi de pământ. Nicolae Matei a scris pe un bilet suprafaţa terenurilor - 500 de metri pătraţi - dar şi actele pe care poliţistul trebuia să le aducă pentru a intra în posesia lor. PSD a strâns 9056 de semnături pentru eliberarea primarului din Năvodari. ”Aș fi mers la ministru de Interne să-l păstreze în funcție” Hașotti cere eliberarea primarului din Năvodari, ARESTAT preventiv pentru dare de mită
Pentru a-i câștiga încrederea, polițistul a introdus biletul într-un aparat de tocat hârtia, însă anchetatorii au luat fiecare bucățică de hârtie și au refăcut bilețelul. Așa au văzut ce a scris edilul. Reconstitituirea fragmanetelor arată că acestea conţineau cuvintele: „vreau”, „o copie”, „buletin”, „persoană de încredere”, „nr. tel mobil, „fac acte”, „un teren”, „bun”, „proprietate”, „vină când e chemat”. Audiat la Tribunal Bucureşti, Nicolae Matei a recunoscut că este posibil să fie scrisul său.
„Împăratul” din Năvodari: "Toate sunt fabricate"
Potrivit interceptărilor din acest dosar, Nicolae Matei se numeşte pe sine însuşi drept „împărat la Nă