A scrie despre memoriile lui Ion Ianoși, reunite într-un tom impunător, e din start o întreprindere dificilă: pe ce să te axezi, ce să subliniezi și ce să lași deoparte, în legătură cu ce să faci comentarii? E vorba despre 856 de pagini în care sînt rezumate opt decenii de viață, prezentate cu o obiectivitate căutată și acribioasă. A le „întîmpina“ într-o pagină de revistă nu are cum să nu omită evenimente și idei importante. Astfel că are sens să încep cu una dintre concluziile obișnuite ale cronicilor de carte: volumul lui Ion Ianoși merită citit, întrucît oferă un tablou necesar al secolului trecut, făcînd tot posibilul să se eschiveze de la părtiniri și legitimări retrospective. Desigur, într-un atare context, obiectivitatea absolută nu are cum să fie decît un deziderat imposibil de atins, însă Ianoși se străduie să privească trecutul și propriul său parcurs cu o cît mai mare detașare, ceea ce contribuie la sporirea valorii documentare a volumului Internaționala mea. Tribulațiile intelectualului evreu de limbă maghiară, provenit dintr-o familie burgheză brașoveană, fidel marxismului de la începuturile căutărilor intelectuale și pînă astăzi, dar totodată în bună parte lipsit de dogmatism, reprezintă în mare măsură o excelentă cheie de înțelegere a istoriei românești recente. Nenumărate paliere și aspecte ale acestei istorii recente se oglindesc în cartea lui Ion Ianoși: antisemitismul societății românești din perioada interbelică, inteligibilitatea filosovietismului multor evrei în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial și al imediatei perioade postbelice, locul intelectualului marxist autentic în regimul comunist autohton, relația dintre politic și intelectualitate în acesta din urmă ș.a. Pe lîngă rememorarea propriei vieți, Ianoși oferă și nenumărate medalioane privind traiectoriile existențiale ale unor rude, prieteni și cunoș­tințe, care întregesc d