IAŞI. Premierul Victor Ponta a fost prezent în această dimineaţă la inaugurarea celui de-al doilea tronson al şoselei ocolitoare a Iaşului.
Acesta a venit însoţit de Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Liviu Dragnea şi preşedintele PNL, Crin Antonescu nu au putut ajunge, aşa cum era programat. După episodul recent de la Aeroportul Internaţional Baia Mare, acolo unde premierul s-a supărat că a fost primit cu pâine şi sare, “ca pe vremea lui Ceauşescu”, şi la inaugurarea şoselei de centură a avut o reacţie neaşteptată. Imediat ce a coborât din maşină, acesta a ignorat zona în care era aşteptat să taie panglica şi a încercat să-l identifice în mulţime pe constructor. După explicaţiile tehnice date de constructor, premierul a refuzat să taie panglica, drept pentru care aceasta a fiost tăiată de constructor, de primarul Gheorghe Nichita şi prefectul Romeo Olteanu.
“Sper să fiu aici şi când se va face cealaltă bucată din şoseaua de centură. Doresc ca astfel de şosele de centură să existe în toate marile oraşe din România, pentru că asta a fost una din marile dificultăţi pentru oraşele din România, aceia de a scăpa de traficul greu”, a declarat premierul Victor Ponta.
Şoseaua ocolitoare a Iaşului este proiectată pe o distanţă de 29,5 kilometri, din care au fost finalizaţi 14 kilometri dintr-o primă etapă. Pentru construirea celor 14 kilometri de şosea, constructorul a avut nevoie de 52 de luni, deoarece au fost lucrări de drenaj şi stabilizare a terenului, dar şi lucrări de artă, respectiv 5 viaducte, un pasaj peste calea ferată şi un pod peste Bahlui. Construirea primilor 14 kilometri de şosea a costat 225 milioane lei.
IAŞI. Premierul Victor Ponta a fost prezent în această dimineaţă la inaugurarea celui de-al doilea tronson al şoselei ocolitoare a Iaşului.
Acesta a venit însoţit de Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Liviu Dragn