Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri reţinuţi pentru şantajarea unui candidat la parlamentare

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au prins în flagrant doi tineri, care, prin ameninţare, au pretins de la un candidat al unei formaţiuni politice, suma de 300 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii efectuate de către aceştia în timpul campaniei electorale. Suspecţii au fost reţinuţi miercuri seară şi au fost prezentaţi ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, pe 21 noiembrie 2012, Poliţia Târgu Jiu a fost sesizată direct de reprezentanta unei formaţiuni politice, cu privire la faptul că, în ultimele zile, în mod frecvent, este ameninţată cu acte de violenţă de un tânăr, care îi pretinde, în mod injust, suma de 150 de lei, pentru activităţile desfăşurate în campania electorală. În seara aceleiaşi zile, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - IPJ Gorj şi ai Biroului de Investigaţii Criminale - Poliţia Municipiului Târgu Jiu, sub coordonarea unui procuror, au organizat acţiunea de prindere în flagrant.

Prinşi când luau banii

În timpul flagrantului organizat în municipiul Târgu Jiu, poliţiştii i-au surprins pe C.N.I., de 20 de ani, şi P.N., de 23 de ani, ambii din Târgu Jiu, în momentul în care aceştia primeau de la candidată, în mod injust, suma de 300 de lei. Suspecţii au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Tinerii au ajuns în spatele gratiilor sub acuzaţia de şantaj. „Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj asigură cetăţenii că poliţiştii vor acţiona cu aceeaşi fermitate faţă de orice încălcare a legii şi vor manifesta echidistanţă, indiferent de calitatea celor care încalcă normele legale în vigoare. Poliţiştii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte legea şi să anunţe prin 112 sau la unităţile de poliţie,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan participă la Congresul Extraordinar al PNL

Mediafax acum 25 minute
În declarațiile făcute presei, Nicușor Dan a explicat că a fost sprijinit de PNL și de aceea este prezent la congres. La rândul său, Ilie Bolojan, care l-a însoțit pe Nicușor Dan, s-a limitat la a le spune jurnaliștilor: „Vă mulțumesc foarte mult”.

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 2 ore
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°