Synygy, una dintre cele mai importante companii internationale care ofera solutii pentru managementul performantei in vanzari si una dintre firmele cu cele mai rapide cresteri din SUA, si-a relocat anul acesta birourile din Iasi, in ansamblul Palas.
Sediul actual al companiei, amplasat in proiectul United Business Center din ansamblul Palas Iasi, are o suprafata totala de peste 1.300 mp.
Mutarea a avut loc la inceputul lunii august a acestui an, iar designul noului spatiu fost conceput chiar de catre Mark Stiffler, presedinte si CEO al Synygy. “Farmecul acestui business center ultramodern consta, pe de o parte, in faptul ca este cel mai mare proiect de acest gen din Iasi, si pe de alta parte, in situarea lui in centrul istoric al orasului”, spune acesta.
“Cand am luat decizia de a ne muta intr-un alt sediu, am dorit sa le oferim angajatilor oportunitatea de a lucra intr-un birou nou, cu un design contemporan, aerisit, si cu mobilier special conceput pentru a evita aglomerarea de cabluri si fire”, spun oficialii Synygy.
Zonele de lucru sunt deschise si au vedere spre Palatului Culturii si a ansamblului Palas. Spatiul a permis amenajarea a 13 sali de conferinte, o sala de recreere cu diferite jocuri si una de mese. Salile de conferinta sunt dotate cu echipament pentru video-conferinte si sunt de dimensiuni diferite, astfel incat sa poata acomoda un numar de persoane ce variaza de la “meeting la meeting”. Citeste si:Un birou intr-un complex multifunctional: cum arata sediul Centric IT din Palas IasiBirourile din Palas Iasi au un nou chirias: Synygy va ocupa un etajIasi, Londra si Marte intr-un singur loc. Vezi legatura in sediul Endava
Sala de mese are o suprafata de 150 mp si 100 de locuri. Aceasta se poate transforma intr-o sala de sedinte de 160 de persoane potrivita pentru meeting-urile globale sau evenimentele organizate la nivel