* Update 4: Băsescu: "Ce am reusit parţial e prefinanţarea. Acum s-a acceptat o prefinanţare de 4%"
Traian Băsescu a mai declarat: "Ce am reusit parţial e prefinanţarea. În propunerea Van Rompuy era 2%, am ajuns prin derogare la 9%, acum s-a acceptat o prefinanţare de 4%, acele plăţi în avans. La infrastructură e mult, iar la bugetul de stat de asemenea e destul de mult, dar îmi propun ca în acest interval de negociere să ajungem totuşi la 7% măcar prefinanţări, ceea ce ar fi extrem de important.Dacă rămâne în acord cu instituţiile financiare, am introdus deja top-up-ul, încă 10% finanţare europeană, ajungem la 95% pe proiecte şi doar 5% contribuţie românească.
Acestea ar fi condiţiile pe care noi le-am vizat cu prioritate".
"Ceea ce am stabilit toţi e că documentul de azi-noapte rămâne un document bază de discuţii pentru în continuare. Cele asupra cărora s-au convenit aşa rămân. Nu aş vrea să discut de sume, pentru că mai urmează încă o reducere de 30 miliarde, vom putea să discutăm în perioada următoare. Ştiu însă cert că în momentul de faţă pentru exerciţiul bugetar 2014 - 2020, agricultorii români vor avea la plăţi directe o creştere graduală de cel puţin 5 miliarde euro. La cele 5,5 se vor adăuga încă minimum 5 miliarde euro", a menţionat Băsescu.
Preşedintele a declarat: "Cred că astăzi şi ieri am văzut la toţi liderii politici dorinţa de a găsi soluţii şi vreau să ne înţelegem foarte bine: nu ne place că unele state vor contribuţii mai mici, poate nici altora nu le place că noi vrem sume mai mari, dar numai aşa putem rămâne loiali unei Europe unite. Dacă până la urmă găsim soluţii că uşor-uşor decalajele între ţările nou intrate şi vechii membri să se reducă".
* Update 3:
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la finalul Consiliului European de la Bruxelles: "Nu s-a ajuns la un buget al UE pentru 2014 - 2020, dar în mod cat