Eugenismul, una dintre cele mai controversate preocupări ale elitei româneşti din perioada interbelică, a fost uitat chiar şi de istorici.
Paradoxal, atât cei ce venerează emulaţia intelectuală care a marcat mediul academic între cele două războaie mondiale, cât şi cei ce au încercat să o arunce în derizoriu, considerând că ea a stat în integralitatea sa sub semnul ideologiei fasciste, nu par a mai fi interesaţi să cerceteze impactul pe care l-a avut în România eugenismul - curentul ştiinţific care îşi propunea să contribuie la evoluţia societăţii prin încurajarea reproducerii oamenilor cu gene „bune" şi descurajarea înmulţirii, sau chiar interzicerea ei, în cazul celor cu gene „defecte". Printre cei din urmă erau incluşi la grămadă romii, alcoolicii, persoanele cu dizabilităţi fizice, cu probleme psihice sau boli sexuale, până la indivizii care arătau urât.
Citeşte şi INTERVIUL România interbelică îşi construia românul perfect
Totul a început de la progresele uimitoare ale ştiinţei care au marcat secolul trecut şi care au aprins, la nivel mondial, imaginaţia cercetătorilor, dar şi a politicienilor preocupaţi să contribuie la construirea unei lumi mai bune. România a fost la rândul ei conectată la valul de idei şi experimente sociale care au avut ca rezultat atât schimbări pozitive remarcabile, dar şi politici abominabile, îndreptate împotriva unor grupuri de oameni, consideraţi „inferiori". Statele Unite au fost o puternică sursă de inspiraţie în domeniu pentru români, pentru ca mai târziu să apară fascinaţia pentru ideile eugeniste din fascismul german şi italian. Plecând de la ideea de a îmbunătăţi societatea, s-a ajuns la aberaţii p recum sterilizarea, deportarea sau exterminarea unor grupuri etnice.
Celebrul Constantin Parhon, după care este numit Institutul Naţional de Endocrinologie din România, era un susţinător al sterilizării pen
