Aventura de a face o operă din propria lui viață, sculptarea formei care îl individualizează în fața puterilor colective și instituționale, dar și în raport cu cele mai intime contexte existențiale, mi se pare cea mai temerară încercare a profesorului Ion Ianoși. Viața lui, arhivată, deschide o mulțime de posibilități de studiu, pentru că propune o anumită cunoaștere – a ființei sale interioare și a celei sociale, a spațiului său privat și a celui public – și pentru că, inevitabil, generează o reactivitate emoțională deloc de neglijat. Asumarea unei conștiințe extravertite, exigență a oricărui demers autobiografic, mi se pare cu atît mai dificilă cu cît Ion Ianoși mi-a lăsat întotdeauna impresia unui om introvertit. Acasă, în inima tragicului Apartenența etnică, religioasă și lingvistică multiplă (evreiască, austro-ungară), familiarizarea, mai apoi, cu limba majoritarilor (româna) și învățarea, mai tîrziu, a limbii ruse conturează în fața cititorului o figură hibridă, singularizată și însingurată, tot mai mult, pe măsura trecerii anilor. Contextul social al istoriei recente, cuprins de isteria victimizării, de halucinanta nevoie de a identifica țapi ispășitori, de punerea la zid a tuturor acelora care nu au aderat la dreapta, așa cum o înțelegeau și o promulgau intelectualii autoproclamați „elita“ culturală a României, a accentuat sentimentul excluderii și imposibilitatea unui parcurs biografic în acord cu intenția protagonistului său. Spre deosebire de alte producții ale genului, care accentuează anumite fenomene de conversiune într-un context biografic, Internaționala lui Ion Ianoși este departe de o astfel de paradigmă. Paginile cărții evocă un outsider, un exclus, pînă ce povestea se va fi scris în întregime, pînă la ultimele pagini, care ne fac martorii celei mai cumplite suferințe sortite unui om: pierderea propriului, unicului copil. Privind de la aceas