TENDINŢĂ Reforma şcolii pare să fie la modă peste tot, în România, în Franţa, în Ungaria şi cine mai ştie unde. Mă pregăteam să scriu un articol despre dezbaterile pe această temă din Franţa, când mi-a căzut sub ochi un articol despre reforma decisă de premierul maghiar Viktor Orban.
Decisă, nu proiectată: reforma a intrat deja în vigoare prin „compactarea" şcolilor cu număr mic de elevi, precum şi prin trecerea, deocamdată, a o sută de astfel de şcoli din administrarea primăriilor în subordinea bisericii, catolice sau protestante, pe cheltuiala guvernului. Din laic, învăţământul maghiar devine, în bună parte, religios.
Măsura are, s-ar zice, în vedere mai ales învăţământul din mediul rural şi din orăşele, acela a cărui importanţă o sublinia Spiru Haret pentru România de la începutul secolului XX. Nu mai e cazul să spun de ce se pleacă de la „talpa ţării" şi ce consecinţe va avea în viitor delaicizarea şcolii din ţara vecină, mai cu seamă dacă ne gândim la exclusivitatea pe care anumite regimuri islamice din lumea contemporană o acordă şcolilor coranice. O consecinţă inevitabilă este aceea că guvernul Viktor Orban impune, cu începere din septembrie 2013, o programă naţională şi un manual unic pentru toate materiile.
După modelul şcolilor confesionale, catehismul devine materie obligatorie, la alegere, e drept, cu un curs de morală, creştină, fireşte.
Programa de literatură, unică şi ea, îi readuce în clase pe câţiva dintre autorii horthişti, de felul lui Jozsef Nyirö (1889-1953), acela a cărui cenuşă guvernul maghiar o dorea, nu demult, îngropată festiv în Transilvania natală a poetului, sau de felul antisemitului Albert Wass (1908-1998), evocator al munţilor Transilvaniei ca podoabe ale Ungariei Mari.
Îmbogăţirea programei şcolare e, de altfel, cât se poate de în spiritul Constituţiei promulgate în ianuarie 2012, care, după cum sc
