Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cererea de arestare a lui Alin Trăşculescu, judecată luni

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Cererea de arestare preventivă a fostului deputat pedelist Alin Trăşculescu va fi judecată luni, la Tribunalul Bucureşti, dat fiind că inculpatul nu mai are calitatea de parlamentar. Iniţial, solicitarea ar fi trebuit luată în discuţie joi seara, dar judecătorul a stabilit că Trăşculescu trebuie citat în judeţul Vrancea, unde îşi are domiciliul.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au extins cercetările faţă de fostul deputat Alin Trăşculescu şi au pus în mişcare acţiunea penală pentru o nouă infracţiune, respectiv asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, potrivit unui comunicat remis joi seară de DNA. „Aceste noi măsuri au fost luate de procurori în dosarul în care se efectuează acte de urmărire penală faţă de persoana menţionată pentru infracţiunile de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă“, s-a arătat în comunicat.

Cererea de arestare preventivă a fostului deputat pedelist Alin Trăşculescu va fi judecată luni, la Tribunalul Bucureşti, dat fiind că inculpatul nu mai are calitatea de parlamentar. Iniţial, solicitarea ar fi trebuit luată în discuţie joi seara, dar judecătorul a stabilit că Trăşculescu trebuie citat în judeţul Vrancea, unde îşi are domiciliul.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au extins cercetările faţă de fostul deputat Alin Trăşculescu şi au pus în mişcare acţiunea penală pentru o nouă infracţiune, respectiv asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, potrivit unui comunicat remis joi seară de DNA. „Aceste noi măsuri au fost luate de procurori în dosarul în care se efectuează acte de urmărire penală faţă de persoana menţionată pentru infracţiunile

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 5 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Cristian Tudor Popescu îl provoacă pe Ilie Bolojan: „Nu știu cum ar putea premierul să accepte acest jaf cu legea în mână”

HotNews acum 2 ore
Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat miercuri, înainte ca premierul Ilie Bolojan să anunțe pachetul de măsuri fiscale, criticând dur faptul că bonusurile, „salariile uriașe” și pensiile speciale de la stat nu sunt vizate direc

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum o ora
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum o ora
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Moţiunea de cenzură împotriva Comisiei Von der Leyen ajunge la vot în plenul PE. Ce se decide săptămâna viitoare

Mediafax acum 47 minute
Moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene condusă de Ursula von der Leyen Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a notificat miercuri seară liderii grupurilor politice din legislativul UE cu privire la moțiunea de cenzură împotriva

Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

HotNews acum 2 ore
Blocul Național Sindical (BNS) a transmis un comunicat ca reacție la declarațiile premierului, miercuri, și „solicită consultări reale, transparență și solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate”. În comunicatul emis, BNS susține că

Ministrul Economiei: A doua zi, după tragedia de la Praid, directorului SALROM i s-a mărit salariul

Mediafax acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță recunoaște că ministerul pe care îl conduce, de foarte puțină vreme, este unul în care șefii câștigă foarte mulți bani. În companiile de stat din subordine se încasează salarii de zeci de mii de lei lunar. Un exemplu

Marius Tucă Show începe joi, 3 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 34 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

17°/33°
vin.

22°/35°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

23°
mie.

14°/29°
joi

16°/31°
vin.

18°/34°
sâm.

15°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

18°/27°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

11°/30°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/30°
Timisoara
acum

23°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°