Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record de ziarişti ucişi în 2012

Publicat in Jurnalul, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Institutul Internaţional al Presei (IPI) anunţă un bilanţ-record al ziariştilor ucişi de la începutul acestui an în timpul exercitării profesiei:119.

Este vorba despre cel mai grav bilanţ de când Institutul Internaţional al Presei a început să ţină o asemenea statistică, în 1997, se arată într-un comunicat al IPI. Aceasta în special din cauza conflictului din Siria, unde s-au înregistrat 36 de victime în ultimele 11 luni. În 2011, 102 jurnalişti şi-au pierdut viaţa făcându-şi meseria, în 2009, 110.

Somalia este, după Siria, un loc foarte periculos unde reporterii sunt omorâţi în atacuri ţintite, iar responsabilii nu sunt deranjaţi de justiţie, şi unde s-au înregistrat 16 morţi în rândul ziariştilor. Alte ţări de risc ridicat pentru jurnalişti: Mexicul, Pakistanul şi Filipinele.

Bilanţul îi include pe jurnaliştii decedaţi din cauza muncii pe care o depun în timpul unei misiuni, ceea ce înseamnă că accidentele de maşină, de exemplu, care se petrec în timpul programului, sunt şi ele luate în calcul.

Totuşi, trebuie subliniat faptul că majoritatea jurnaliştilor recenzaţi şi-au pierdut viaţa ca urmare a unor atacuri punctuale, precizează IPI.

UPDATE: A doua zi după difuzarea comunicatului IPI, vineri, din Siria a sosit vestea că încă un jurnalist sirian şi-a pierdut viaţa.

Bassel Tawfiq Youssef, jurnalist din cadrul televiziunii siriene de stat, a fost asainat într-o zonă din sudul Damascului, a anunţat agenţia oficială Sanaa, care susţine că este o crimă comisă de "terorişti", relatează cotidianul francez Le Figaro. Numărul total al jurnaliştilor ucişi de la începutul anului este acum de 120.

Institutul Internaţional al Presei (IPI) anunţă un bilanţ-record al ziariştilor ucişi de la începutul acestui an în timpul exercitării profesiei:119.

Este vorba despre cel mai grav bilanţ de când Institutul Internaţional al Presei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 18 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 57 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Un exercițiu major de cutremur va avea loc în două orașe din România timp de cinci zile

Adevarul acum 12 minute
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), anunță că va avea loc un exercițiu major de cutremur în Bucureşti şi într-o altă localitate din România, în luna iunie 2025.

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 42 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°