Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat contractul cu asocierea SC Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia e Construcao SA - SC Donrep Construct SRL pentru construcţia primului lot din Autostrada Nădlac - Arad.
Potrivit Companiei Naţionale de Drumuri, rezilierea contractului a fost cauzată de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către antreprenor, în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor, dar şi referitor la alte deficienţe constatate.
”Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă rezilierea contractului 'Proiectare şi execuţie Autostrada Nădlac - Arad şi drum de legătură, Lot 1, km 0+000 - km 22+218', semnat cu asocierea SC Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia e Construcao SA - SC Donrep Construct SRL. Menţionăm că în data de 08.11.2012, CNADNR-SA a transmis Înştiinţarea de reziliere a contractului în conformitate cu prevederile Sub-Clauzei 15.2 din Condiţiile Speciale ale Contractului. Decizia de transmitere a Înştiinţării de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor - în principal în ceea ce priveşte progresul înregistrat în derularea lucrărilor - dar şi referitor la alte deficienţe constatate.
Citiţi şi: Se întâmplă în România: Încă o AUTOSTRADĂ finalizată înainte de termen
Precizăm că opţiunea beneficiarului de a rezilia contractul nu prejudiciază niciun alt drept al CNADNR SA prevăzut în contract”, se menţionează în comunicatul CNADNR, citat de Agerpres.
Reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor au declarat, recent că lucrarea este într-un stadiu incipient, doar 20 la sută fiind realizat, ceea ce a atras şi o corecţie de 37,5 milioane de euro de la Comisia Europeană, din cauza neregulilor în ceea ce priveşte modul în care a fost or