Partida dintre UTA şi FC Bihor îi va pune faţă în faţă pe Adrian Falub şi Claudiu Niculescu. Cei doi tineri tehnicieni au în comun un nume, Universitatea Cluj. Ambii au fost atât jucători, căpitani, antrenori secunzi cât şi „principali” la clubul universitar. Dacă actualul antrenor al „Bătrânei Doamne” a pus umărul la promovarea formaţiei de pe Someş în prima ligă, Claudiu Niculescu a trăit atât vremurile bune după preluarea clubului clujean de Florin Walter dar şi momentele grele din punct de vedere financiar pe care clujenii le traversează în acest sezon.
Interesant este că Adrian Falub a declarat recent că, în cazul în care ar fi revenit pe banca tehnică a celor de la U în acest sezon, nu s-ar fi ajuns într-o situaţie atât de grea în Moina. „Se poate să fii avut dreptate şi să fii reuşit să facă o treabă mai bună, având în vedere că a petrecut mulţi ani acolo. Dar, nu ştiu exact ce a vrut să spună, e opinia sa, eu mă concentrez doar pe meciul de duminică”, a precizat Niculescu.
Partida dintre UTA şi FC Bihor îi va pune faţă în faţă pe Adrian Falub şi Claudiu Niculescu. Cei doi tineri tehnicieni au în comun un nume, Universitatea Cluj. Ambii au fost atât jucători, căpitani, antrenori secunzi cât şi „principali” la clubul universitar. Dacă actualul antrenor al „Bătrânei Doamne” a pus umărul la promovarea formaţiei de pe Someş în prima ligă, Claudiu Niculescu a trăit atât vremurile bune după preluarea clubului clujean de Florin Walter dar şi momentele grele din punct de vedere financiar pe care clujenii le traversează în acest sezon.
Interesant este că Adrian Falub a declarat recent că, în cazul în care ar fi revenit pe banca tehnică a celor de la U în acest sezon, nu s-ar fi ajuns într-o situaţie atât de grea în Moina. „Se poate să fii avut dreptate şi să fii reuşit să facă o treabă mai bună, având în vedere că a petrecut mulţi ani acolo.